„Adevãrata societate trãiește în noi însine”, sunt cuvintele filozofului italian Giovanni Gentile (1875-1944). Sistemul lui filosofic este considerat idealist, întrucât pentru el ideea – creatiunea spiritului nostru – este singura care ne poate spune ceva. Nu admite nimic care sã nu fie înãuntrul constiinței. El considerã întreaga existentã spiritualã un act viu, în fiecare clipa altul: „Atâta spirit, atâta bogãtie spiritualã, câtã viatã spiritualã în act”. Se bazeazã pe întelepciunea filosofiei crestine: „Adevãrul este înãuntrul omului, nu în afarã”; „omul nu e om de la naturã”; „omul este om întrucât se face om”; „omul este o eternã fãgãduintã”. Conform conceptiei sale, Societatea trebuie conceputã ca un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiatã de centru este omul cu raza cea mai scurtã, apoi familia, comuna, națiunea, omenirea, universul, centrul fiind cel mai viu, cel mai activ, din care iradiazã vointa noastrã. Dacã s-ar stinge lumina acestui centru, întreg sistemul ar intra în întuneric. Lumea moralã deci, este creatã, sustinutã de vigoarea fiecãruia dintre noi, conform celor semnalate mai sus: „Adevãrata societate trãieste în noi însine!”
Toate acestea sunt concluziile lui în urma unei analize adânci a sufletului omenesc. Preocupat de moralitatea lumii, îl citeazã pe Sfântul Francisc, italianul care a trãit la începutul secolului XII și a cãrui învãtãturã este a iubi, a îmbrãtisa realitatea lumii, prin altruism.
Aduc în amintire cuvintele Sfântului Francisc, citate de „Doamna de Fier” – Margaret Thatcher -, cu ocazia unei vizite fãcute în centrul Londrei: „Acolo unde este neîntelegere, sã aducem armonie. Acolo unde este gresealã, sã aducem adevãr. Acolo unde este îndoialã, sã aducem credinta. Acolo unde este disperare, sã aducem speranta”.
Prin termenul de altruism se înțelege „atitudinea moralã sau dispoziþia sufleteascã a celui care acþioneazã dezinteresat în favoarea altora; doctrinã moralã care preconizeazã o asemenea atitudine”. (Dicþionarul explicativ al limbii române, Academia Românã, Institutul de Lingvisticã „Iorgu Iordan”). Altruismul este definit ca opusul egoismului. Mai simplu și lãmuritor, altruismul este grija pentru binele altor persoane și acțiunea de ajutorare, salvare a lor, în caz de nevoie.
Enciclopedia internaționalã de științe sociale, definește altruismul psihologic ca „o stare motivaționalã cu scopul de a crește bunãstarea altora”, altruismul psihologic fiind în contrast cu egoismul psihologic ce se referã la motivația de a crește bunãstarea personalã.
Din nefericire, n-am învãþat sã oferim celui de aproape ceea ce ne dorim noi înºine, n-am învãþat sã-l înþelegem (cu atât mai puþin sã-l ascultãm) ºi nici sã-i înlesnim calea pentru a face lucrurile mai frumoase ºi mai uºoare. Suntem uneorialtruiºti pentru a epata în faþa lumii ºi pentru a sublinia, ulterior, cã suntem altruiºti ºi cã oferim lucruri pe care alþii le pun greu la dispoziþie sau nici nu ni le oferã.Un fel de grandomanie. Altruismul a devenit, în acest fel, o modalitate de a te face sã te simþi bine, un egoism involuntar, o modalitate de a te împãca cu anumite aspecte personale care nu sunt plãcute celor din jur. Am devenit altruiºti-grandomani pentru a plãcea altora, pentru a ne plãcea nouã înºine, pentru a ne auto-satisface poftele nepotrivite, pentru a ne bucura de micimea sufletului, devenit egoist.
Altruismul adevãrat este însã altceva, el caracterizeazã moralitatea, interiorul, dar și exteriorul, un mod prin care poþi dovedi bunãtatea unei inimi cãreia îi pasã de ceea ce se întâmplã. Conceptul are o lungã istorie în gândirea filosoficã și eticã. Termenul a fost inițial inventat în secolul XIX de cãtre sociologul și filosoful francez Auguste Comte (1798-1857) care a urmãrit înființarea unei filosofii pozitive, corespunzãtoare stadiului în care a ajuns omenirea și spre care trebuie sã tindã, adicã progresul umanitãții, umanitate pe care el o iubea, se spune, cu pasiune misticã.
S-a constatat cã altruismul dintr-un domeniu poate avea un impact asupra altor domenii, cã existã o tendințã de reciprocitate, presupunând cã oamenii se vor simți obligați sã rãspundã dacã cineva îi ajutã.
Sociologii au fost mult timp preocupați de modul de construire a unei bune societãți, cu altruism, moralitate și solidaritate socialã. Religiile lumii promoveazã altruismul ca pe o valoare moralã de mare importanțã. În Creștinism, de exemplu, altruismul este centrul învãțãturilor lui Iisus aflate în Evanghelie. Prezența și semnificația iubirii este cuprinsã nu doar în cuvinte, reflecții, ci și în fapte. Astfel, noi trebuie sã urmãrim binele comun mai mult decât binele personal, întrucât binele comun este mai folositor pentru om. Referitor la aproapele nostru, în Levitic (Cartea a treia a lui Moise) Domnul a grãit: „Sã nu furați, sã nu spuneți minciuni și sã nu vã înșelați aproapele” (Levitic 11). În Sfânta Evanghelie dupã Matei, cap. 22, cele mai mari porunci sunt: „Sã iubești pe Domnul Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu și cu tot cugetul tãu” și „Sã iubești pe aproapele tãu ca pe tine însuți”. Mulți autori biblici subliniazã o puternicã legãturã între iubirea pentru aproape și iubirea pentru Dumnezeu. Întâia epistolã a Sfântului Apostol Ioan, cap. 4, 21 ne grãiește: „Și aceastã poruncã avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu sã iubeascã și pe fratele sãu”.
Douã evenimente s-au succedat de curând în țara noastrã: cel al accidentului aviatic – avionul de mici dimensiuni care a aterizat forþat, în 20 ianuarie, în Munþii Apuseni, într-o zonã accidentatã, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniþa dintre judeþele Cluj ºi Alba, la bordul cãruia se afla echipajul medical în care au decedat douã persoane si alte cinci au fost rãnite și cel de al doilea – ninsorile abundente ale iernii neîndurãtoare, viscolul produs în partea sudicã a țãrii. Din informațiile ziarelor, unii au acționat din altruism – acei localnici care s-au dus sã-i caute pe cei dați dispãruți, pur și simplu din dorința de a ajuta, poate din datorie moralã, loialitate și chiar imbold religios, dar mai mult din sacrificiu, riscându-și sãnãtatea, poate chiar integritatea vieții pentru a salva alte vieți, ceea ce s-a fãcut și în al doilea caz, al nãmeților care au acoperit case și drumuri, în timp ce alții au dat dovadã de nepãsare, de nepricepere și teamã, lipsindu-le acel sentiment de compasiune pentru semeni, și alții, mai grav, n-au acționat la timp, au bãtut în retragere cum s-ar spune, din lipsã de cunoaștere și responsabilitate. Sunt convinsã cã se va face luminã în desfãșurarea intervențiilor.
Altruismul, aceastã atitudine moralã, omul o poate avea în sufletul lui, dar dacã-i lipsește, poate fi învãțat. Dobândirea altruismului, dar și refuzul lui se vor face vãzute în rezultatele binefãcãtoare sau distrugãtoare ale societãții în care trãim. Românul este inteligent și poate redobândi razele luminoase ale altruismului pierdut în ultima vreme. Dar acolo unde inteligența lipsește, ea este înlocuitã cu întunericul egoismului, al șmecheriei, vicleniei, ironiei, a singurei dorințe de a dobândi puterea prin orice mijloace.
Viața de fiecare zi este plinã de acte de altruism și egoism, cu motivații umane sau inumane. Suma acțiunilor noastre este societatea pe care o clãdim și în care vrem sã trãim. Parafrazând cele afirmate de Giovanni Gentile: Omul devine cu adevãrat om când dobândește calitãți umane și clãdește societatea dupã tiparul acelor calitãți dobândite.
Sursa articolului: REGHIN ONLINE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu