Omul care schimbã destine. Proprietarul unei fabrici de mobilã din Reghin ajutã tinerii orfani
Soarta copiilor orfani care ies pe portile institutiilor de asistentã socialã atârnã de bunãvointa noastrã. Cei mai multi dintre tinerii care au implinit 18 ani nu stiu incotro sã se îndrepte. Pentru cã lupta cu viata nu e întodeauna usoarã, unii cedeaza.
Dupã ce vreme de 18 ani statul le poartã de grijã, usa se închide în urma lor, iar orfanii sunt nevoiti sã ia viata în piept. De-abia acum începe lupta pentru supravietuire.
Un patron din Reghin a dovedit însã cã o mânã de ajutor poate schimba destine. Acum 11 ani a primit la lucru primul orfan rãmas în stradã, iar acum are peste 40 de tineri angajati. „Am fost cãutat de cineva de la Centrul de Plasament din Apalina care m-a rugat sã iau la lucru un tânãr orfan. L-am luat, am vãzut cã s-a descurcat bine, l-am luat pe al doilea. A urmat al treilea si de atunci ofer locuri de muncã în mãsura posibilitãtilor. Chiar dacã pe parcurs am mai suferit mici dezamãgiri, cei mai multi dintre orfani mi-au dovedit cã au meritat o sansã” îsi aminteste patronul. „ Nu dãm nimic pe gratis, fiecare bãnut este muncit si meritat. Tinerii iau între 700 si 1000 de lei salariul lunar, primesc o masã caldã si un loc de cazare” adaugã Dan Cotoi, cel care a preluat afacerea cu mobilã de la tatãl sãu.
Pentru cã la început tinerii orfani angajati nu aveau unde sã locuiascã, cereau ajutor la rromii din cartier. Acestia îi pândeau în zi de salariu si le luau banii. Ca sã fie în sigurantã, Toma Cotoi a pus la punct o clãdire dezafectatã si a obtinut peste 20 de camere, în care locuiesc cîte trei tineri orfani.
„ Am putut sã îmi fac o familie", spune Irina."Aici l-am cunoscut pe sotul meu, venise din alt centru de plasament. Avem amândoi un loc de muncã, avem o camerã si acum avem si o fetitã de sase luni. Nici mãcar nu am visat vreodatã la asa viatã.”
O altã tânãrã de 24 de ani se destãinuie „Nu mi-am cunoscut niciodatã pãrintii. De când mã stiu tot prin centre de plasament am umblat. Am ajuns de la Sighisoara la Reghin si înainte cu un an sã fac 18 ani am început sã plâng. Auzeam de la colegii care plecau cã e greu în lume, sã nu ai pe nimeni, sã nu aibã încredere nimeni în tine, sã nu gãsesti de lucru, sã îsi batã joc oamenii de tine. La asta m-am asteptat. O colegã mi-a zis cã este un om bun aici, care are locuri de muncã si cã dacã sunt cinstitã o sã îmi dea si mie ceva. Am venit, am zis cã as munci orice, sã mãtur, sã fac curat. Dar am primit un alt loc de muncã. Lipesc bureti, decupez, fac multe si îmi place. Nu as pleca de aici pentru nimic în lume. Mã gândeam înainte sã merg în altã tarã, dar acum m-am rãzgândit.”
„ Înainte sã îi angajez îi testez un pic sã vãd ce poate fiecare. Unii au probleme psihice, nu o sã îi las pe drumuri. Caut si pentru ei ceva, o muncã usoarã si ei chiar îsi fac treaba pentru care îi plãtesc. Dar sunt unii care chiar fac performantã. Îmi amintesc de un tânãr care a muncit aici la mine ani de zile la calculatoare, i-am dat sã lucreze în fabricã pe masinã de mii de euro, foarte scumpã. Era foarte destept. A si plecat în strãinãtate, lucreazã acolo si este foarte bine vãzut. De câte ori vine în tarã, mã viziteazã” povesteºte Toma Cotoi.
Un alt exemplu este Marinicã, tânãrul care la 30 de ani si-a luat garsonierã. „ M-a ajutat seful sã iau un credit. Plãtesc ratã încã, dar am casa mea. Nu am crezut cã eu vreodatã o sa am o casã la bloc din munca mea. Fac economii mari, muncesc mult, de multe ori cer si muncã suplimentarã, numai sã am bani. Mã bucur cã am ajuns sã îmi fac un rost în viatã si cã nu am furat. Nu e rusine sã muncesti.”
„ Aici am învãtat ce înseamnã banul. De la domnul Cotoi am învatat sã economisesc. În fiecare lunã, iau salariul si îmi pun doua trei sute de lei la o parte. Nu sunt cheltuitoare, vreau sã îmi iau ce nu am avut niciodatã. Acum mi-ar plãcea sã îmi iau un televizor, anul viitor o masinã de spãlat si poate si o casã. Vreau sã mã mãrit, sã am pe cineva, sã nu fiu singurã. Dar nu vreau copii. Nu stiu sã cresc copii si nu vreau sã îi las asa cum a fãcut mama cu mine” spune Csila Varga.
Ajutati de colegii din fabricã, tinerii orfani mai uitã uneori de umilintele la care au fost supusi multi dintre ei în orfelinate si încearcã sã îi ierte pe cei care i-au pãrãsit dupã ce i-au adus pe lume.
Autor: Ionel Albon
Sursa articolului
Va recomandam sa ne vizitati si pe Facebook :
https://www.facebook.com/pages/Asociatia-Filantropica-TimiRaluca
https://www.facebook.com/pages/Asociatia-Filantropica-TimiRaluca
Am aprecia foarte mult daca ne-ati acorda cate un like.Multumim anticipat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu