sâmbătă, 23 iulie 2011

DEDRAD - la 100 de ani de cultură, sărbătoriţi de Sfântul Ilie

 

De: Robert MATEI şi Ştefan BRUMAR ( http://www.zi-de-zi.ro/  )
 
În data de 20 iulie la Dedrad a avut loc cel mai important eveniment al anului 2011, sărbătorirea Hramului Bisericii Ortodoxe “Sfântul Ilie Tesviteanul” păstorită de preotul Leon Buţ Cherecheş.Eveniomentul a coincis cu organizarea unui spectacol artistic dat de celebrul preot-cântăreţ, Cristian Pomohaci.
Hotârăre de comun acord
Primarul Dumitru Cotoi din comuna Batoş, împreună cu consiliul local au hotărât ca în fiecare an, să serbeze hramul bisericilor din satele aparţinătoare comunei şi toţi preoţii comunei să participe la sfânta liturghiei în satul sărbătorit, iar ziua urmând să se încheie cu un spectacol artistic în Căminul Cutural. Anul acesta a sosit rândul satului Dedrad pentru a doua oară de când s-a împământenit acest obicei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul Cherecheş Leon alături de un sobor format din şase preoţi din Batoş, Uila, Goreni, doi preoţi din Reghin şi un preot din satul Cerghizel. La slujba religioasă au luat parte şi oficalităţi judeţene precum: senatorul Corneliu Grosu, deputatul Ciprian Dobre, viceprimarul Reghinului Maria Precup, primarul comunei, Dinu Cotoi şi viceprimarul Ioan Gliga şi o parte din consilierii locali.
Vise fără limite
După-amiaza zilei de 20 iulie, Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, deputatul Ciprian Dobre şi primarul comunei, Dumitru Cotoi au tăiat panglica de la intrarea în Căminul Cultural “Mihail Câmpeanu” proaspăt renovat de firma SC Probinvest SRL. “O sută de ani înseamnă pentru acest spaţiu istoria dumneavoastră, este fotografia devenirii dumneavoastră. Expoziţia din holul căminului ne arată mici secvenţe mărturie despre ce a însemnat 100 de ani de viaţă culturală la Dedrad. Acest moment este de dublă sărbătoare creştinească şi de sărbătoare a culturii satului. Clădirea este absolut minunată şi credeţi-mă că puţine localităţi din acest judeţ se pot lăuda că au un astfel de Cămin Cultural,” a declarat Nicolae Băciuţ. A luat cuvântul apoi primarul comunei, care a precizat: “Inaugurăm Căminul Cultural care astăzi are un acoperiş, tâmplărie, pardoseală toate noi, o igienizare profesională şi o zugrăveală adecavată clădirii. Dintr-o monografie am aflat că această clădire a fost dată în foplosinţă în 1911. Construcţia s-a ridicat cu sprijinul comunităţii de saşi sub conducerea preotului Gustav Kim. Deci azi, în 2011, avem 100 de ani de cultură la Dedrad! Ceea ce înseamnă că şi înaintea noastră oamenii de seamă ai localităţii au ţinut la promovarea culturii şi cu atât mai mult ne obligă pe noi azi să punem la dispoziţia cetăţenilor această clădire cu toate utilităţile”, a precizat primarul Dumitru Cotoi.
Reabilitarea Căminului în timp record
Căminul Cultural a fost achiziţionat cu suma de 300.000 de lei. de Primăria Batoş după multe întâlniri cu proprietarii, diverse negocieri cu reprezentanţii Bisericii Evanghelice. Pentru reabilitarea Căminului Cultural s-a realizat un proiect pentru accesare de fonduri europene. Proiectul a fost declarat eligibil dar nefinanţabil, motiv ca primarul şi consilierii locali să demareze lucrarea de reabilitare din surse proprii. “Visele mele pentru această comună nu au limite şi am mai spus-o cât timp voi fi primar voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru dezvoltarea acestei comune pe toate planurile”, a zis Dumitru Cotoi. Firma care a câştigat licitaţia a fost firma SC Probinvest & Construct SRL condusă de omul de afaceri, Biro Gyorgy din municipiul Reghin care a executat lucrările de reabilitare, în timp record.
Spectacol de zile mari
Cui ocazia inaugurării Căminului Cultural, un spectacol artistic a fost moderat de Sorina Bloj, directorul bibliotecii “Petru Maior” din Reghin. Au evoluat formaţia “Hora” a Casei de Cultură “Eugen Nicoară” condusă de dirijorul Ioan Conţiu şi copiii minune: Cosmin Cotârlă, Ana-Maria Grama, Alexandra Crişan, Cristina Fărcaş şi Dan Aurelian Ştefan şi instrumentişti Eugen Goga, Paul Butiurcă şi Daniel Cengher . Spectacolul a continuat cu Ansamblul de Dansuri Populare Româneşti “Doina Mureşului” al Casei de Cultură “George Enescu” din Reghin care are în componenţă mai mulţi dansatori din Dedrad.
De la eveniment nu a lipsit nici grupul de Dansuri Populare de la Goreni care au prezentat un dans specific zonei “Căluşarul femeiesc”, aplaudat la scenă deschisă. Capul de afiş al spectacolului a fost iubitul interpret de muzică populară, Cristian Pomohaci. Costul programului artistic şi protocolul a fost susţinut din contribuţia crescătorilor de animale de pe raza comunei şi a consilierilor locali Batoş.
Mulţumiri celor care au contribuit la reabilitareVreau să aduc mulţumiri în primul rând domnului Biro Gyorgy, administratorul firmei SC Probinvest SRL, domnului Suceava Ilie, care a realizat acoperişul, tot respectul pentru Petrică Sala care ne-a ajutat să amenajăm un parc frumos în faţa căminului. Mulţumesc şi viceprimarului Ioan Gliga şi echipei de angajaţi ai primăriei de la sectorul Gospodărie comunală: Călin, Laurenţiu, Simi, Feri, Baby şi Todel care au muncit foarte mult. Mulţumesc copiilor, femeilor care au ajutat la curăţenie, cetăţenilor pentru că au avut răbdare şi încredere că vom face Căminul Cultural să arate ca o bijuterie şi sper că vor avea grijă de el pentru că de fapt a fost reabilitat pentru ei! Dorin Todea a fost ales pentru rigurozitatea şi calităţile de bun organizator de care dă dovadă.
Dumitru Cotoi, primar

Batoşul şi Dedradul sunt locul unde întotdeauna vin cu plăcere şi mă simt bine, mai ales că îmi aduce aminte de adolescenţa mea aici unde am prins şi eu practicile agricole de la Ferma 2.
Ciprian Dobre deputat PNL
Dumitru Cotoi este un primar PSD foarte bun şi noi suntem extrem de mulţumiţi de activitatea lui în comună. E un primar harnic, destoinic care pas cu pas rezolvă principalele probleme ale comunităţii. Mă uitam astăzi la acest Cămin Cultural extraordinar şi îmi aminteam că prin aprilie 1996 aici am ţinut primul discurs din cariera mea politică!
Alexandru Petru Frătean, preşedinte PSD Mureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu