luni, 18 iulie 2011

Pe malul Muresului

                                 


- Comentariu -
In timpul vacantei de vara, malurile raurilor sunt locurile preferate ale celor care nu au un strand in apropiere sau prefera sa beneficieze de efectele razelor solare si reconfortarii date de racoarea apei intr-un cadru natural mai linistit, mai putin costisitor, mai intim sau pur si simplu mai altfel decat obisnuitele zone de imbaiere organizate. Este o mica aventura, care, daca reuseste, poate deveni o amintire placuta. Din pacate, in zona in care traim, apa Muresului nu corespunde calitativ inotului sau imbaierii, fiind puternic poluata cu substante organice, aluviuni in suspensie, iar in aval de combinat se mai adauga "cadoul” din "iazul negru”. Zona din amonte de barajul de priza nr. 1, considerata nu demult "paradisul verde al muresenilor”, nu mai este ceea ce a fost acum douazeci de ani, asa ca suntem nevoiti sa urcam inca cel putin un kilometru pentru a gasi cadrul natural prielnic pentru plaja sau pentru picnic. Cea mai sigura este insa zona Bergului Mic de la Sangeorgiu, inainte de curba dubla, unde raul curge cu viteza mai mare si se vad pietrele in albie. Este ceva distanta, dar, daca dorim sa traim in peisajul natural feeric si sa beneficiem de "apa vie”, merita efortul. Se pare ca in aceste zone omul face regula, este liber sa faca tot ce-l taie capul si tot ce isi doreste. Lucrurile insa nu stau asa. Exista si aici reguli care trebuie respectate, atat pentru propria-i protectie, cat si pentru protectia malului si a apei, intrucat Muresul constituie sursa primara pentru apa potabila a municipiului si a celorlalte localitati racordate la sistem. Prin urmare, este interzisa aruncarea in apa si pe mal a reziduurilor de orice fel. Se interzice taierea arborilor si aprinderea focului la sol, precum si orice actiune de agresiune impotriva naturii, impotriva faunei si a vegetatiei acvatice, impotriva pasarilor si animalelor din zona malului. Sunt interzise activitati care pot polua aerul, solul sau apa, cum ar fi spalatul autovehiculelor, carutelor, bicicletelor, pasunatul, spalarea animalelor sau imbaierea acestora si altele. Sunt limitate la 70 dB sonorizarea, auditiile de orice fel si folosirea instrumentelor muzicale. Petardele si pocnitoarele sunt interzise cu desavarsire. Toate acestea sunt menite pana la urma sa determine omul la o atitudine constienta, limitandu-i libertatile la cele normale. Avand in vedere distanta fata de zona rezidentiala este bine sa ne pregatim pentru o iesire de o zi. Intoarcerea catre orele amiezii este obositoare si neplacuta datorita caldurii, prafului si insolatiei puternice. As recomanda tuturor muresenilor, ca macar o data in viata sa vada rasaritul soarelui dinspre Ernei, de pe malul Muresului, in zona "Sapte plopi”, si-i asigur ca vor ramane cu o amintire de neuitat. In orice caz, este bine sa iesim pe mal dis-de-dimineata, lasand autoturismele in parcare si sa marsaluim pe jos sau pe biciclete pana la locul unde vom petrece restul zilei. Rotile, dar mai ales gazele de esapament, vrand-nevrand ridica praful de pe drum si polueaza luciul de apa. Sa ne stabilim un loc unde avem soare, acces sigur la apa, dar si umbra pentru bagaje si pentru a ne feri de efectele daunatoare ale razelor din jurul amiezii. Sa evitam zonele cu plante de mlastina, cele cu multe musuroaie, precum si cele in care inflorescenta vegetatiei atrage insectele zburatoare. Sa evitam pe cat posibil uleiurile si cremele de plaja prea parfumate. Taunii, viespile si albinele salbatice vor fi "curioase” si s-ar putea sa ne "viziteze” cand nici nu ne asteptam. Este bine sa avem la indemana unguente care tin la distanta capusele, mustele, furnicile sau tantarii. Ajuta mult un comprimat de vitamina B6 sau un complex B, luat de dimineata, intrucat schimba putin mirosul transpiratiei si nu le place insectelor hematofage. Alimentele trebuie ascunse cu grija si scoase numai atunci cand le consumam, iar resturile trebuie impachetate si ascunse. As recomanda pentru alimente si sandwiciuri, folia de aluminiu, iar pentru resturi pungi de plastic, suficient de mari ca sa nu permita accesul la ele a "curiosilor” si "pofticiosilor” din zona. Trebuie sa ne asiguram necesarul si rezerva de apa potabila rece si curata, calculand cel putin doi litri pe persoana. Bauturile alcoolice, cele aromate sau indulcite nu sunt recomandate. Sunt benefice si ceaiurile cu efect racoritor (ceai verde, menta, salvie, musetel), dar acestea trebuie indulcite (daca este neaparat necesar) numai inainte de consum. Zaharul fermenteaza la caldura naturala si atrage "pofticiosii”. Inainte de a incepe jocurile cu mingea, alergarea dupa fluturi sau intrarea in apa este bine sa facem o recunoastere amanuntita a terenului, sa eliminam tot ce ne poate crea neplaceri (resturi lasate de altii, sticle sparte, cutii de conserve deschise, pietre pentru fixarea cearceafurilor etc.). Intrarea la apa este bine sa inceapa prin racirea picioarelor si mainilor pana sub brat, dar se poate face usor si un dus dintr-un flacon taiat in gura caruia fixam o pietricica. Apa raului este mai calda la suprafata si poate fi cu pana la cinci grade mai rece la fund. In special catre sfarsitul verii poate sa apara socul hipotermic la cei care nu sunt cumpatati si se scufunda brusc. Inotul in rau, desi este atractiv, este periculos in zonele neamenajate. Este bine sa ne limitam la o balaceala, iar nevoia de miscare s-o compensam cu plimbare, cu jocurile de plaja, cu miscari de gimnastica relaxanta, exercitii de yoga, de culturism si altele cu care ne mai alintam corpul. Expunerea la soare trebuie sa urmeze regulile cunoscute, trebuie alternata cu sedere la umbra, cu udarea corpului, si sa nu ne lasam pacaliti de briza placuta a apei care diminueaza senzatia de arsita, dar nu ne protejeaza de efectele daunatoare ale razelor UV. Palariile sau sepcile cu cozoroc, tricourile si ochelarii de soare sunt si aici necesare, si nu este rau sa avem la indemana umbrele de plaja sau macar frunze uriase de brusturi. Umbrarele construite ad-hoc din crengi rupte din copaci sau din plante inalte rupte din imprejurimi sunt o solutie extrema si pot sa ne creeze surprize. Unele sunt alergogene, altele atrag zburatoarele sau oricum devin gunoaie, care ne dau de lucru la sfarsit, cand trebuie sa lasam locul curat si un sincer loc de "Buna ziua” pentru o reintoarcere sau pentru altii. Hotararea Guvernului 955/2004 prevede ca pe malurile raurilor si lacurilor administratiile locale vor amenaja stranduri. Oare cand va vedea batranul nostru Mures posibilitatea sa ne ofere acest dar? La ora actuala este o problema (inca) si protectia lui, ca sa nu redevina ghena de gunoi.
                               
                                               
Postat de:
NICOLAE IOSIF NEAGOI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu